Un viitor sociolog, pe nume Alin Fazakas, din Hunedoara, mi-a atras atenția prin Campania „BĂTAIA NU ESTE RUPTĂ DIN RAI”.
PRIVIȚI ȘI LUAȚI ATITUDINE
La rândul meu, ca participant al campaniei, doresc să pun amprenta acestui subiect destul de delicat pentru a ne unii cu toții și a face lucruri minunate pentru aceste suflete nevinovate.
I. Argument
Abuzul asupra
copiilor este o
problemă cu care se confruntă toate societățile, problemă care a necesitat
dezvoltarea unor strategii de investigație, prevenire și control. În anumite
contexte, abuzul fizic este un comportament tolerat și chiar acceptat, fiind
învățat și reprodus ca modalitate firească de comportament. Scopul lucrării
este de a conștientiza gravitatea abuzului fizic și a consecințelor grave care
se răsfrâng asupra copilului educat prin violență, consecințe ce-l vor urmări
pe tot parcursul vieții.
II. Definirea abuzului
Este greu de dat o definiție a abuzului care
să cuprindă toate aspectele acestuia.
Ușurința cu care se poate victimiza o persoană dacă nu se face o delimitare
corectă a actului intenționat de cel neintenționat, diferitele aspecte de
severitate ale abuzurilor, sau normele
educative care privesc pedeapsa ca pe o modalitate firească de educare, sunt
doar câteva din problemele care fac ca definiția să fie destul de dificilă și
supusă controverselor.
Abuzul,
în general, reprezintă „orice formă de maltratare fizică şi/sau psihică, abuz
sexual, neglijare, tratare neglijentă sau exploatare în scopuri comerciale sau orice
alt tip de exploatare care poate cauza daune efective sau potenţiale pentru
sănătatea, supravieţuirea, dezvoltarea sau demnitatea copilului în contextul
unei relaţii de responsabilitate, încredere sau autoritate”
Abuzul fizic „constă
în vătămarea corporală a copilului în cadrul interacţiunii, singulare sau
repetate, cu o persoană aflată în poziţie de răspundere, putere sau în relaţie
de încredere cu acesta, fiind un rezultat al unor acte intenţionate care produc
suferinţă copilului în prezent sau în viitor.”
Din punct de vedere medical, abuzul fizic constă
în atingeri sau contacte fizice dureroase ne-accidentale, inclusiv în
intimidarea fizică îndreptată asupra copilului și este reprezentat de acele traume
fizice rezultate din înțeparea, pălmuirea,
lovirea, mușcarea, scuturarea, îmbrâncirea, aruncarea, sufocarea, arderea,
încătușarea sau sechestrarea, cauzate din partea persoanei abuzatoare,
indiferent dacă aceasta a intenționat să rănească copilul sau nu.
Observăm
că toate definițiile înglobează două însușiri ale acestuia: sănătatea fizică a
copilului este afectată și vătămarea este făcută în mod intenționat.
Abuzul
fizic constituie pentru profesioniștii implicați în diferite forme de asistență
a copiilor principalul criteriu de apreciere a îngrijirii acordate copilului,
sănătatea fizică fiind un standard central al calității vieții acestuia.
Unii
experți fac diferența între rănile dovedite a fi intenționate și rănile asupra
cărora există doar suspiciunea de abuz, considerând ca fiind abuz doar rănile
produse deliberat. Este greu de evaluat gradul de intenție, de multe ori acesta
fiind neclar chiar părinților.
Alți
experți fac diferența între disciplinare și abuz fizic. „Copilul se învață când
nu se răsfață” spunea Anton Pann. O altă vorbă românească zice că „două-trei
coade de topor curg din dragoste”. Norvegienii sunt și ei de acord că „cel
ce-și iubește copilul îl pedepsește”.
Pedepsele
minore (îngenuncheatul pe coji de nucă, ridicatul mâinilor, etc.), folosite
pentru a cauza copilului durere, nu dăunează integrității corporale a acestuia.
Ele devin abuzive când, fără să fie ieșite din comun, sunt aplicate foarte des
sau nu corespund greșelilor.
Whitman
face diferențierea între disciplinare și abuz:
În
disciplinarea copilului măsurile luate de adult sunt relaționate în mod logic
cu comportamentul indisciplinat al copilului, fără judecarea acestuia și prin
pedepsirea doar a greșelii curente. În abuzul copilului măsurile sunt lipsite
de logică, nu există o legătură între faptă și pedeapsă, comportamentul copilului este judecat și
etichetat: „ești un prost, ești o rușine” etc. Pedeapsa se dă în funcție de
greșelile din trecut și alte greșeli care se acumulează. Părintele violent nu
mai inspiră copilului siguranță și dragoste, ci devine un inamic pe care cel
mic trebuie să-l accepte.
Trebuie
să subliniem că ceea ce începe ca o pedeapsă disciplinară minoră poate sfârși
ca abuz, între pedeapsă și abuz existând o graniță foarte subțire, părintele
căutând noi metode de corecție din ce în ce mai dure, când cele vechi nu își
mai fac efectul. Unele pedepse pot afecta sănătatea și integritatea corporală a
minorului chiar de la o singură aplicare (înfometarea, arsurile, curentul
electric, etc.), pe când altele pot lua forme
extreme, ajungând până la uciderea propriului copil (infanticid). Aceste
acțiuni au devenit, însă, extrem de rare și sunt comise, mai ales, de persoane
caracterizate de tendințe patologice.
III. Factori cauzali
- Factori caracteristici
adultului abuzator:
- Factori
biologici:
-
Abuzul
de substanțe nocive.
-
Probleme
mentale ale părintelui, care își poate neglija neintenționat copilul.
- Factori psiho-emoționali:
-
Controlul
scăzut al impulsurilor.
-
A
avut un model parental abuziv.
-
Este
lipsit de empatie relațională. Nu se arată preocupat de starea copilului, de
rănile și evoluția lor.
-
Are
un stil educativ conflictual, uneori este foarte indulgent cu copilul, alteori
pedepsește aspru orice mică greșeală.
-
Are
un atașament redus față de copil, vorbește cu neplăcere despre cel mic, în mod
constant. Pune accent doar pe greșelile pe care le face copilul, nu și pe
calitățile acestuia.
- Factori
socio-economici:
-
Părinte
singur sau adolescent.
-
Are
mai mulți copii mici cu vârste apropiate.
- Factori caracteristici
copilului abuzat:
-
Copilul
născut prematur poate avea probleme de dezvoltare persistente care impun
îngrijire specială și urmărirea atentă a evoluției sale.
-
Dizabilitate
fizică (orbirea, paralizia, etc.) sau alte afecțiuni severe (autism).
-
Gradul
de inteligență scăzut.
-
Întârzierea
dezvoltării (care poate fi și factor cauzal dar și efect al abuzului).
-
Este
greu de disciplinat sau provine dintr-o relație anterioară.
Copilul
poate, de asemenea, să funcționeze în familie ca un fel de "țap
ispășitor", părinții și frații descărcându-și
frustrările pe copil, unii fiind respinși
în mod extrem, încă de la început.
IV. Forme ale abuzului fizic
Unii copii abuzați nu recunosc
abuzul, iar cei care o fac sunt prea speriați sau prea rușinați ca să ceară
ajutor, alții au renunțat să-l mai caute. Dacă suspectăm un caz de abuz fizic,
trebuie să știm că există câteva indicii care ne pot afirma sau infirma
suspiciunile. Semnele uzuale ale abuzului fizic sunt:
Contuziile, provocate de loviri, tăieri și
trântiri ale copilului. Toți copiii au vânătăi și zgârieturi dobândite la
joacă. Rănile devin însă dubioase dacă sunt simetrice sau sunt localizate pe
suprafețe diferite, în regiuni ale corpului protejate: partea interioară a
picioarelor și brațelor, organele genitale și fesele, sau dacă istoricul
leziunii nu se potrivește cu tipul actual al leziunii, cu aspectul, localizarea
și durata de timp scursă de la producerea ei.
Contuziile pot fi lovituri - peste jumătate
din loviturile intracraniene severe sunt rezultate în urma abuzului fizic din primul
an de viață al copilului, vânătăi (asociate adesea cu zgârieturi) și fracturi în
diferite stadii de vindecare: fractura punctelor de creștere a oaselor,
fractura cutiei craniene, fractura coastelor, etc.
Scuturarea puternică a copiilor de
vârstă mică (Sindromul bebelușului scuturat) este o formă gravă de abuz fizic,
care nu lasă semne fizice vizibile dar care poate avea consecințe serioase, ca:
epilepsia, paralizia, diferite forme de handicap, întârzierea în dezvoltare,
etc.
Otrăvirea, prin obligarea unui
copil să ia un drog, un condiment sau pastile, sub formă de pedeapsă.
Arsuri, care
pot fi:
-
Arsuri
uscate de contact, cauzate de obiecte fierbinţi de obicei metalice şi electrice.
-
Arsura
de ţigară – aplicată în special pe tălpi, palme și fese. Lasă o urmă circulară
şi un gen de coadă, dacă ţigara a fost frecată de piele.
-
Arsuri
datorate fricţiunii (când copilul este târât pe podea).
-
Arsuri prin afundare: aluat presat pe fese sau pe organele genitale;
-
Arsuri
radiante. Arsura este, de obicei, întinsă şi afectează aspectul unui antebraţ,
al piciorului sau al întregului corp. Pielea este înroşită şi băşicată.
-
Arsuri
cauzate de fire electrice - sunt mici dar adânci, cu puncte de intrare şi
ieşire.
Sindromul Munchaussen prin transfer. Părintele, prezentându-se foarte
îngrijorat și protector, raportează boli inventate ale copilului, prin
fabricarea semnelor, simulate sau provocate (mutilări, otrăviri, etc.) sau a
simptomelor.
V. Clasificări
După gravitatea efectelor abuzului fizic, distingem următoarele categorii
de copii:
- Copiii expuși abuzului fizic
minor, care prezintă leziuni ușoare sau suprafețe de piele înroșite.
- Copiii expuși abuzului fizic
major, care necesită îngrijire medicală: oase rupte, arsuri, cap spart,
etc.
- Copiii cu risc, a căror
comportament indică posibilitatea abuzului fizic, dar nu avem certitudinea
comiterii lor în prezent.
- Copiii exploatați prin muncă,
în general în activități care depășesc capacitățile rezistenței fizice a
acestora.
În
funcție de tipul parental, avem:
-
părinți
abuzivi din dorința de a disciplina copilul;
-
părinți
abuzivi din dorința de a răni copilul;
-
părinți
abuzivi care afirmă că doresc disciplinarea copilului, negând dorința de a-l
răni. Aceștia nu-şi recunosc tratamentul inacceptabil pe care îl aplică
copilului.
Dacă o rănire se definește ca abuz nu are importanță intenția părintelui.
Abuzul fizic provoacă traume ce se reflectă în
comportamentul intim, social și școlar al copilului, dar mai ales, în imaginea
despre sine și lume. În colectivitate acesta poate fi retras, speriat, sau
dimpotrivă, agresiv, dominator și netolerant.
Copilul, prin joc, pune în scenă lumea sa
interioară și exteriorizează modelele învățate în familie. Prin observarea
copilului la joacă putem identifica câțiva indicatori ai abuzurilor:
- Copilul
exagerat de cuminte se comportă în cadrul jocului conform modului în care este tratat în familie:
este retras și foarte emotiv, tremură, se bâlbâie sau se refugiază în
tăcere atunci când este întrebat ceva.
- Copilul
răzbunător
se indentifică cu părintele dominator. El
încearcă prin joc să compenseze incapacitatea de a face față
violenței din cadrul familiei. Jocul trebuie să se desfășoare după
regulile lui și devine agresiv dacă acest lucru nu se întâmplă.
Indentifică repede copiii victimă, pe care îi persecută. Își alege roluri
superioare cărora le conferă o formă abuzivă, neîndurătoare: căpitanul de
vas, general de armată, profesorul sever, etc.
- Copilul
matur este
protector cu ceilalți copii, îi consolează și îi ajută, tot ceea ce el
însuși simte nevoia să primească în cadrul familiei. Este posibil ca acest
copil să aibă grijă de frații mai mari sau de un părinte bolnav căruia i-a
preluat atribuțiile, ori să fie nevoit să muncească ca să-și ajute
financiar familia. El își alege roluri care implică seriozitate și
responsabilitate: polițistul,
soldatul, eroul, etc.
- Copilul
deprimat nu
se implică în joc, nu se împrietenește cu nimeni și nu arată nici un fel
de entuziasm pentru nimic. Acest copil s-a resemnat cu violența din
familie, nu mai speră să primească ajutor și nu-l mai caută.
VI. Efectele abuzului fizic
Efectele
abuzului sunt determinate de severitatea și frecvența lor precum și de relația
copilului cu abuzatorul. Stabilirea gravității abuzului fizic nu se face în
funcție de intenţiile oamenilor de a răni ci de actele comise efectiv și a
consecințelor acestora.
Efecte fizice:
- Întârzierea
în dezvoltare. Copilul nu atinge nivelul de dezvoltare normală: greutatea
și înălțimea nu sunt în limitele normale vârstei (începe să vorbească
foarte târziu, nu socializează cu ceilalți copii, etc.)
- Tulburări
de alimentație.
Efecte emoționale:
Traumele emoționale apar, de cele mai multe
ori, în adolescență sau mai târziu.
- Sentimente
de nedreptate . Copilul abuzat înțelege că este victimă din cauza
dezavantajului său fizic și că cel puternic conduce. Va căuta, deci, pe
cineva inferior lui, asupra căruia să dețină puterea: copii mai mici,
animale de companie, etc.
- Lipsa
de afecțiune. Fiind mereu umilit, lovit și amenințat, copilul va considera
că nu este iubit, pentru că nu merită iubirea adultului.
- Dorința
de răzbunare. Pentru că nu li se arată un model de toleranță și
înțelegere, unii copii nu pot ierta abuzul. Când devine capabil să-și
domine părintele, mai mult sau mai puțin, copilul va găsi o metodă să se
răzbune, răzbunare care, în cele din urmă, se va întoarce împotriva lui:
delicvența, fuga de acasă, sfidarea, etc.
- Copilul abuzat, devenit
adult, va fi preocupat de control, convins fiind că pierderea hotărârii și
protecției de sine pot duce la catastrofă.
Efecte psihologice:
- Anxietatea patologică.
În
urma abuzului, copilul resimte anxietatea ca pe un sentiment de frică și
tensiune. Această anxietate excesivă, difuză și cu caracter anticipator,
generează incapacitatea copilului de a reacționa adecvat în condiții de stres,
putând ajunge până la nivelul de tulburare anxioasă.
Copilul
cu anxietate patologică are dificultăți de concentrare, este irascibil, mereu
agitat și nesigur pe el, preocupat excesiv de competența sa și în căutarea
aprobării părintelui.
- Fobia
socială apare, mai ales, la adolescenți, sub forma spaimei de a nu fi umilit
sau batjocorit în public.
- Tulburarea de stres post traumatic apare la copiii care au
experimentat sau au fost martori la un eveniment traumatic, care a
implicat vătămarea integrității sale sau a altora. Copilul retrăiește
abuzul prin amintiri vizuale și auditive care îi dau impresia că trauma se
întâmplă din nou. Apare tulburarea de somn, nictofobia (frica de
întuneric), monofobia (frica de a fi singur), iritabilitatea și
hipervigilența. Copiii
expuși unui abuz de lungă durată prezintă întârziere în dezvoltare.
Cercetările arată că un sfert din copiii și adolescenții americani au
trecut printr-un eveniment traumatic. Dintre aceștia, 90% din copiii
abuzați sexual și 77% din cei expuși la abuz fizic au fost diagnosticaţi
cu tulburare de stres post traumatic.
- Tulburarea
de personalitate bordeline,
care se manifestă prin dificultăți în controlarea furiei și a
impulsurilor, sentiment scăzut a valorii proprii și teama permanentă de
abandon.
- Impulsivitate. O persoană abuzată fizic în copilărie poate avea
probleme în prevederea consecințelor înainte de a acționa, care duce
deseori la activități riscante sau antisociale.
- Disocierea,
este încercarea inconștientă de autoapărare împotriva unui eveniment
traumatizant, prin blocarea acestuia.
- Suicid
sau idei suicidare.
- Regresia, constă în pierderea unor abilități și
revenirea la un nivel anterior de dezvoltare.
Efecte în planul
relațiilor interpersonale:
- Minciuna.
Pentru că atunci când greșește este bătut, copilul învață să ascundă
adevărul ca să evite consecințele. Observând că acest lucru funcționează,
copilul va transforma minciuna într-un obicei. Faptul că este descoperit
și pedepsit mai aspru decât înainte, nu îl va descuraja. Convins fiind că
minciuna îl scapă de bătaie, va considera că trebuie doar să se perfecționeze,
ca să nu mai fie prins.
- Tendințe
antisociale sau comportament criminal.
- Pierderea încrederii. Abuzul
în copilărie are un puternic impact asupra capacității persoanelor adulte
de a relaționa cu cei din jur.
- Probleme în viața sexuală.
Adultul abuzat în copilărie poate avea disfuncții sexuale. De asemenea,
apare neîncrederea în partener care duce la relații multiple, scurte și
superficiale.
Copilul abuzat fizic pare să stea
mereu în alertă și devine exagerat de speriat când face o greșeală sau când
trebuie să meargă acasă. În cazul în care micuțul are plăgi tăiate pe care încearcă să le ascundă, putem lua în
considerare că acesta se automutilează, ceea ce sugerează un alt tip de abuz,
cel emoțional.
VII. Mărturii ale copiilor
abuzați fizic
S.G. 15 ani: „Chiar dacă vecinii știau că tata mă bate, nimeni nu a
făcut nimic, doar doamna învățătoare, văzând rănile pe care le aveam pe mâini,
a chemat poliția. Tata a primit o amendă și ne-am întors acasă unde m-a bătut
și mai tare, pentru că l-am făcut de rușine.”
N.M,
11 ani: „Tata m-a legat de gât cu lanțul de la câine, de mâini cu niște funii,
și de pat. Eram umflată la
față, mâinile. Cu cât plângeam mai tare, cu atât mai tare
mă bătea. Nu avea cine să mă scoată de acolo.”
VIII. Măsuri de prevenire și combatere a
abuzului fizic asupra copiilor
Cunoașterea Drepturilor Copilului este metoda
de bază pentru prevenirea oricăror forme de abuz a căror victimă este
copilul. În prevenirea formelor de abuz fizic și a agravării lor este necesară
implicarea activă a Organelor de Poliție, a medicilor și a serviciilor publice
de asistență socială.
Oricine, chiar și copilul, poate
sesiza autoritățile, instituţiile abilitate în ocrotirea copilului., sau poate
suna la Telefonul Copilului.
În
unele cazuri de abuzuri este necesară intervenţia instituţiilor abilitate în
ocrotirea copilului. Persoanele din domeniul medical au datoria profesională să
evalueze posibilitatea unui abuz sau a unei neglijări. Pe lângă semnele
evidente ale unui abuz fizic, profesioniștii pot deveni suspicioși atunci când:
-
nu a existat un martor în momentul rănirii;
-
părinții sau persoanele de îngrijire au amânat consultul medical și solicitarea
de ajutor medical, fără să aibă o explicație credibilă sau adecvată;
Pentru o evaluare cât mai corectă
a cazurilor de abuz au fost elaborate câteva tehnici de interviu. Toți autorii
sunt, însă, de acord că datele pot conține erori dacă evaluatorul nu este
obiectiv sau dacă persoanele evaluate modifică informațiile, în mod intenționat
sau nu. Copiii pot bloca anumite momente neplăcute, sau pot fi obligați să
declare anumite fapte nereale. Copiii mici pot spune „povești nevinovate” cu
valoare de acuzații, pe când cei mari pot minți intenționat, din răzbunare sau
pentru avantaje personale, fără să cunoască gravitatea acuzațiilor lor.
O
modalitate de scoatere a copilului din mediul violent este plasamentul
familial.
Plasamentul
constă in încredinţarea unui copil, unei
persoane sau familii, alta decât părinţii biologici, cu sau fără consimţământul
acestora. Familia primitoare îşi asumă responsabilităţile pentru creşterea si
educarea copilului.
IX. Date statistice cu privire la
abuzul fizic asupra copiilor
Total
cazuri
|
Urban
|
Rural
|
Număr
de copii rămași în familie
|
Număr
de copii pentru care s-a dispus plasamentul în regim de urgență
|
1049
|
409
|
640
|
733
|
202
|
Tabelul nr. 1. Cazuri de abuz fizic
înregistrate în perioade 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2012
<1 ani
|
1-2 ani
|
3-6 ani
|
7-9 ani
|
10-13 ani
|
14-17 ani
|
>18 ani
|
22
|
58
|
195
|
219
|
295
|
254
|
6
|
Tabelul
nr. 2. Distribuția pe grupe de vârstă:
Familie
|
AMP
|
Servicii
rezidențiale
|
Unități de
învățământ
|
Alte locații
|
978
|
7
|
6
|
22
|
36
|
Tabelul
nr. 3. Cadrul în care s-a desfășurat abuzul fizic:
În
anul 2000, Agenția Națională Pentru Protecția Drepturilor Copilului a realizat
un studiu la nivel național cu scopul furnizării de informații referitoare la
extinderea abuzului și neglijării copilului în România. În acest scop a fost
efectuată o anchetă sociologică asupra 1.295 de copii cu vârsta între 13-14
ani. În ceea ce privește violența fizică, unul din cinci copii a declarat că
este bătut cu diverse obiecte.
Tipul pedepsei
|
Total
cazuri
|
Frecvență
ridicată
|
Frecvență
scăzută
|
|||
nr.
|
%
|
nr.
|
%
|
nr.
|
%
|
|
1. Pedeapsa fizică tradițională. Bătaia cu mâna, în urma căreia nu
rămân urme.
|
||||||
1088
|
84,0
|
238
|
18,4
|
850
|
65,6
|
|
2. Abuzul fizic
|
||||||
2.1. Bătaia cu obiecte, pentru o anumită greșeală:
|
||||||
- cu cureaua
|
310
|
23,9
|
39
|
3,0
|
271
|
20,9
|
- cu bățul
|
379
|
29,3
|
43
|
3,3
|
336
|
25,9
|
- cu furtunul
|
62
|
4,8
|
13
|
1,0
|
49
|
3,8
|
- cu vergeaua
|
84
|
6,5
|
9
|
0,7
|
75
|
5,8
|
- cu lingura de lemn
|
139
|
10,7
|
32
|
2,5
|
107
|
8,2
|
- cu alte obiecte
|
29
|
2,2
|
7
|
0,5
|
22
|
1,7
|
22. Bătaia cu obiecte, când părintele este supărat
|
||||||
97
|
7,5
|
15
|
1,2
|
82
|
6,3
|
|
2.3 Copilului îi este frică să meargă acasă din cauza bătăii
|
||||||
204
|
15,8
|
26
|
2,0
|
178
|
13,8
|
|
3. Abuz fizic sever
|
||||||
- copilului îi
rămân urme
|
128
|
9,9
|
22
|
1,7
|
106
|
8,2
|
- arderea cu
diferite obiecte
|
11
|
0,8
|
4
|
0,3
|
7
|
0,5
|
- spitalizare
|
9
|
0,7
|
||||
- izbirea
|
32
|
2,5
|
8
|
0,6
|
24
|
1,9
|
Sursa: ALIN FAZAKAS, student Sociologie