COPIII SARACI SE SIMT DISCRIMINATI ...


Un sfert dintre copii se simt discriminati de colegi si profesori , in special cei saraci si din mediul rural. Tot un sfert sunt frustrati pentru ca parintii nu le respecta intimitatea, iar jumatate se plang ca dascalii nu le asculta parerea. Acestea sunt cateva dintre concluziile raportului Consiliului Copiilor SPUNE! din Romania, prezentat in plenul Parlamentului. Realizatorii studiului spun ca discriminarea imbraca diverse forme si ca prietenii „cei bogati“ discrimineaza copiii, alaturi de profesori, avand la baza motive ca invidia sau rautatea. Membrii Consiliului Copiilor cer acordarea unui suport financiar adecvat pentru cei care provin din familii sarace sau din mediul rural. O alta problema semnalata de raportul copiilor, realizat pe baza unui chestionar completat de aproape 7.500 de elevi cu varste intre 12 si 19 ani, la nivel national, este si lipsa de interes pentru parerile lor. Desi dreptul la opinie este respectat in mare, 43 la suta dintre respondenti au mentionat ca li se intimpla sa nu fie ascultati atunci cand isi spun parerea, confruntandu-se cu acest lucru cel mai frecvent la scoala – 26 la suta din cazuri, se arata in document. Cat despre viata lor privata, copiii au declarat ca una dintre cele mai frecvente forme de amestec o reprezinta implicarea exagerata a parintilor in activitatile lor. Aproape un sfert dintre respondenti s-au aratat deranjati de interventia parintilor in organizarea programului si a timpului liber, de impunerea de reguli si restrictii sau de ascultarea telefonului. In plus, 36% dintre copiii chestionati au spus ca parintii le-au impus la ce scoala sa mearga, iar 17% au mentionat obligatia de a merge la biserica sau de a avea anumiti prieteni. Pe de alta parte, un sfert dintre elevii participanti la sondaj considera ca parintii lor nu se implica in mod activ in viata lor scolara, fapt vazut ca „ abandon acasa“.