Drama bebeluşilor abandonaţi în maternităţi

Copii veniţi pe lume din greşeală sau din neglijenţă ori lipsă de informaţie. Cu ei sunt pline maternităţile din România. Zac părăsiţi de cele care i-au adus pe lume, pe nişte pătuţuri reci, de spital. Nimeni nu îi ia în braţe să-i aline, nimeni nu le cântă şi nu îi leagănă seara, la culcare. Sunt ai nimănui. Numărul lor creşte de la an la an, iar autorităţile nu fac decât să-i numere din când în când. Recent, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, şi Ministerul Sănătăţii au iniţiat o campanie comună de verificare a situaţiei copiilor părăsiţi în unităţile sanitare. Acţiunea a fost demarată pentru că a ajuns şi la urechile mai marilor din ministere vestea că a crescut numărul copiilor părăsiţi în maternităţi şi că au condiţii precare de îngrijire. Campania se va derula la nivel naţional, cu echipe mixte de control formate din medici şi inspectori sociali, în maternităţile şi secţiile de pediatrie în care au fost identificaţi copii aflaţi în situaţii de risc şi a căror situaţie medicală le permite externarea din unităţile sanitare şi dispunerea unei măsuri de protecţie specială. Situaţie îngrijorătoare la Constanţa În judeţul Constanţa, situaţia este de-a dreptul îngrijorătoare. „Cifrele au crescut comparativ cu anul trecut, la toate categoriile: copii părăsiţi, abuzaţi sau neglijaţi. Dacă în semestrul întâi al anului în curs înregistram 51 de copii abandonaţi în unităţi sanitare, în trimestrul al doilea au fost 73", a explicat Mihaela Ristea, directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. În vara lui 2012, în cadrul secţiei de Pediatrie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, erau internaţi 12 copii abandonaţi. Unii dintre ei au probleme grave de sănătate, iar cei sănătoşi riscă să se îmbolnăvească foarte uşor, din cauză că stau în apropierea pacienţilor bolnavi. În cele mai multe cazuri, părinţii îşi lasă copiii la spital din cauza sărăciei, gândind că măcar acolo stau la căldură, primesc mâncare şi îngrijire. Deşi spitalul nu refuză tratarea copiilor abandonaţi şi nu îi externează dacă nu au unde să locuiască, cadrele medicale spun că numărul tot mai mare al nou-născuţilor părăsiţi în spital aglo-merează fără sens secţia de pediatrie cu lunile şi chiar cu anii în unele cazuri. „Din cele 75 de paturi existente în secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean, zece sunt ocupate de copii părăsiţi de părinţi, iar din totalul de 15 paturi disponibile în secţia de terapie acută, două sunt ocupate de alţi doi copii abandonaţi, care au probleme neurologice”, a declarat dr. Cristina Mihai, şeful Secţiei de Pediatrie a SCJU Constanţa. Mai mult, tratamentul micuţilor presupune costuri continue pentru spital, bani care ar putea fi folosiţi pentru alţi pacienţi. Bolnavi şi uitaţi Sunt copii care stau şi de mai bine de un an în spital. Unii, deşi au probleme de sănătate, ar putea fi operaţi, dar, din cauză că nu le sunt găsiţi părinţii, care să-şi dea consimţământul, nu se poate face operaţia. Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a tras un semnal de alarmă cu privire la situaţia copiilor care au probleme de sănătate şi sunt abandonaţi în spital. Managerul unităţii sanitare susţine că ar trebui modificată legea legată de copiii abandonaţi pentru a facilita procedurile şi pentru micuţii care au afecţiuni medicale. Dr. Dan Căpăţână, directorul SCJU Constanţa, a menţionat că spitalul poate îngriji aceşti copii până la stabilizarea funcţiilor, dar în mod normal ei ar trebui să fie transferaţi către un centru social, unde să fie îngrijiţi în continuare de personal medical specializat. „Copiii care se nasc în spital cu diferite afecţiuni - motorii, neurologice sau altele - au nevoie de îngrijire medicală continuă. Direcţia socială, în afară de bunăvoinţă, nu poate oferi asistenţă medicală specializată. Din acest motiv, vom discuta cu parlamentarii constăn-ţeni în vederea modificării legii astfel încât aceste centre să aibă în structură personal medical pentru această categorie de copii”, a precizat dr. Căpăţână. La ora actuală, centrele de servicii sociale din judeţul nostru nu dispun nici de personal specializat şi nici de dotările necesare pentru a realiza acest lucru. „Complexele de servicii sociale ale DGASPC sunt realizate pentru protecţia cazurilor sociale. Avem două în Constanţa şi unul în Techirghiol. Aici, copiii cu dizabilităţi sunt protejaţi, dar nu avem personal medical specializat care să lucreze şi noaptea şi nici dotări medicale de specialitate”, a declarat Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială pentru Protecţia Copilului Constanţa.
SURSA cugetliber.ro